Festivalul Filmului European reprezintă, de 30 de ani, o platformă de dialog european, de conectare și cunoaștere. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
Ajuns la remarcabila aniversare a trei decenii de existență, Festivalul Filmului European reprezintă unul dintre cele mai longevive și mai semnificative evenimente culturale și diplomatice organizate în România — un spațiu privilegiat de întâlnire între valorile comune ale continentului european și publicul românesc, între cinematografia europeană în toată diversitatea ei și libertatea de exprimare care o definește.
Festivalul se desfășoară în acest an în perioada 16 aprilie – 1 iunie 2026, în București și în alte douăsprezece orașe din țară: Botoșani (16 – 19 aprilie, Cinema Unirea), Iași (17 – 19 aprilie, Muzeul „Vasile Pogor”), Brăila (24 – 26 aprilie, Palatul Culturii Brăilene - LYRA), Curtea de Argeș (8 – 9 mai, La Conac), Timișoara (8 – 10 mai, Cinema Studio), Brașov (8 – 10 mai, Centrul Cultural Reduta), Arad (15 – 17 mai, Cinema Arta), Bistrița (22 – 24 mai, Palatul Culturii), Târgu Mureș (15 – 17 mai, 3g HUB), Chitila (29 – 30 mai, Parcul Dendrologic), Târgu Jiu (29 – 31 mai, Cinema Sergiu Nicolaescu) și Tulcea (30 mai – 1 iunie, Teatrul „Jean Bart”)
În București, festivalul se desfășoară astfel:
6 mai – Gala de deschidere, MNAR
7 - 10 mai – Apollo111 Cinema
8 - 17 mai – Cinema Elvire Popesco
11 - 14 mai – Cinema Union
15 - 17 mai – Grădina cu Filme
Vă așteptăm la filme, ca în fiecare an, festivalul e o mărturie a diversității filmului european.
Mai multe detalii pe www.ffe.ro și www.facebook.com/ffeRomania.
Un grup de est-germani ingenioși profită de haosul de după căderea RDG-ului în 1990 pentru a recupera niște milioane ascunse într-un buncăr subteran. Pe măsură ce reușesc să păcălească adversari redutabili, jaful ia o întorsătură neașteptată în momentul în care bani nerecunoscuți oficial în RDG încep să intre în circulație....See more details
Smaragda, o femeie singură trecută de prima tinerețe, se mută în casa răposatei sale mame din Ayia Napa, o stațiune turistică din Cipru. Hipersensibilă, cu relații eșuate și blocată în plan profesional, începe să își pună întrebări despre propria amprentă asupra lumii....See more details
Portughezii ne propune o abordare inedită, celebrând trecutul, prezentul și viitorul identității portugheze într-un film mozaic. Sunt integrate 13 teme muzicale emblematice pentru cultura portugheză într-un cerc închis, fără început și fără sfârșit, care ne unește pe toți, mână în mână, reflectând, ca într-o oglindă, parcursul unei libertăți ce sărbătorește 50 de ani....See more details
Guti (35) și Sig (50) se trezesc bătuți, mahmuri și legați unul de celălalt cu cătușe pe malul unui râu lângă Ljubljana. Sig, un turist islandez, suferă de pierderi de memorie și nu-și amintește de unde este și de ce este blocat, după cum crede el, în Slovacia....See more details
Cum ți-ai trăi viața dacă ai primi o a doua șansă? Tânărul și genialul fizician Henrik, împreună cu colegii săi, dezvoltă un reactor de fuziune care produce energie curată nelimitată, având potențialul de a salva Pământul de la o catastrofă ecologică....See more details
În Viena anului 1981, Perla, o artistă exilată și mamă singură, face tot posibilul să își susțină fiica, pe Julia, o tânără pianistă plină de talent. Când tatăl Juliei, Andrej, îi dă de veste că ar fi grav bolnav, Perla riscă totul și se întoarce în Cehoslovacia comunistă....See more details
Manuel își ia rămas-bun de la rutina cotidiană și se îmbarcă pe o navă din secolul al XV-lea, guvernată de legea piraților. O trădare la bord declanșează o serie de evenimente cumplite, pe care protagonistul nostru le depășește, reușind să-și păstreze intacte principiile morale....See more details
Cao Thi Hau s-a născut într-o peșteră, în urmă cu mai bine de 60 de ani. Acum trăiește într-un sat, având grijă de numeroșii săi copii și nepoți. Uneori, își visează mama răposată care o cheamă înapoi acasă – în peșteră....See more details
O femeie ofițer de supraveghere îi ține pe ceilalți la distanță – iar pe sine, și mai departe. Când moștenește datoriile și povara înmormântării tatălui ei absent, alunecă înapoi în tipare pe care credea că le-a lăsat în urmă....See more details
Luís Rovisco, divorțat și trecut bine de șaizeci de ani, speră să se pensioneze curând din funcția de director comercial la SegurVale. Până atunci, însă, poate fi găsit cel mai des la volanul mașinii sale, cântând despre tot ce vede de-a lungul drumului....See more details