Între 22 și 26 aprilie 2026, UrbanEye Film Festival revine la Cluj, la Cinema ARTA, pentru a cincea ediție.
De mai mulți ani, locuirea se află în centrul discuțiilor despre orașe și despre felul în care trăim împreună, în timp ce criza accesului la locuințe este o realitate tot mai acută, resimțită în întreaga Europă. Anul acesta, Festivalul UrbanEye este dedicat acestei teme, în contextul adoptării planului european pentru accesibilitatea financiară a locuirii. Este un moment care marchează recunoașterea oficială a unei necesități cu impact semnificativ mai ales asupra marilor orașe.
Plecând de la filme care surprind situații din diferite zone ale lumii, festivalul deschide o conversație despre complexitatea acestui subiect, abordat din diverse perspective.
Ce-ar fi dacă curcubeele ar fi de fapt călători în timp care zboară pe cer? În primul său zbor, Arco aterizează forțat din anul 3.000 în viitorul nostru apropiat. Căderea sa este observată de o fetiță, Iris, care îl ajută să se întoarcă acasă.
Natalia (67), o anarhistă puternică, independentă și cu un simț al umorului ascuțit, este hotărâtă să-și apere pământul cu orice preț. Locuința ei, aparent improvizată și înconjurată de o grădină cu găini și capre, devine pentru ea un simbol al libertății și al independenței – un contrast puternic cu blocurile care se ridică în apropiere....Vedi più dettagli
Oslavia În inima Romei, un apartament stă neatins din 1958. Este casa-atelier în care Giacomo Balla, unul dintre cei mai importanți pictori futuriști și figuri de referință ale avangardei europene de la începutul secolului XX, și-a petrecut ultimii treizeci de ani din viață....Vedi più dettagli
„În căutarea paradisului pierdut” explorează migrația inversă din România, urmărind șapte orășeni care au ales viața la sat în căutarea simplității și autenticității. Filmul analizează motivațiile diverse ale acestei schimbări: dezamăgirea față de viața urbană, stresul, poluarea, dorința de reconectare cu natura, redescoperirea valorilor tradiționale și căutarea unui sens al vieții etc....Vedi più dettagli
Documentarul urmărește un fenomen îngrijorător la nivel global: creșterea excesivă a prețului locuințelor, deși veniturile populației stagnează. Vor deveni orașele noastre prea scumpe ca să ne permitem să mai locuim în ele? Leilani Farah, raportorul ONU pentru locuințe adecvate, și-a propus să înțeleagă această criză care forțează relocarea a milioane de oameni în avantajul unui proprietar anonim tot mai bogat și mai influent.